Clãtite cu spanac

Ingrediente: 1/2 kg spanac, 250 g faina, 3 oua, 50 ml untdelemn, 30 ml rom, 600
ml lapte, 200 ml smintina, sare.
Mod de preparare: Spanacul bine spalat se fierbe 10 minute numai cu apa retinuta
pe frunze (se vor lasa si frunzele in apa) si 1/2 lingurita cu sare.Dupa ce s-a
scurs bine in strecuratoare (presindu-se putin si cu lingura), se trece prin
masina de tocat.Intr-o olita de 2 l, se pun galbenusurile, untdelemnul, romul
(care fragezeaste), smintina, spanacul tocat si o lingurita rasa de sare,
amestecindu-se bine; se adauga faina si se freaca cu dosul lingurei pe marginea
olitei, pina cind compozitia nu mai are cocoloase.Se dilueaza apoi, cu laptele
rece, sau cu jumatate din cantitatea de lapte si jumatate din cantitate de sifon
sau numai cu sifon; se adauga cite putin la inceput si amestecind de fiecare
data, pina cind se omogenizeaza compozitia.Albusurile se abt spuma si apoi se
desarta in compozitie, amestecind putin cu un polonic, cu care se va lucra pina
la sfirsit.Romul va face sa ramina compozitia spumoasa, pina cind se termina de
copt.Clatitele se coc in tigaie obisnuita, sau in tigaie de teflon.Intr-o canita
se pun 2-3 linguri cu untdelemn, in care se tine o pensula, dar nu pe
soba.Tigaia se infierbinta goala, 3-4 minute, la foc mijlociu (la aragaz se pune
un disc subtire peste flacara, sub tigaie).Apoi tigaia se ridica si se unge
repede cu pensula pe toata suprafata si se mai pune o secunda pe foc; in acel
moment, se ia din compozitie cu polonicul cca 50 ml (pentru tigaie mijlocie) cu
mina dreapta si cu mina stinga se ridica tigaia. Se toarna compozitia in tigaie,
acoperind-o cu un strat subtire (inclinind-o printr-o miscare de rotire, ca sa
curga compozitia pe toata suprafata ei). Daca nu s-a acoperit bine, se ia inca
putina compozitie si se completeaza golurile.Compozitia va fi mai densa dar nu
se mai subtiaza.Tigaia se asaza pe foc, lasind-o pina se incheaga bine
compozitia si se rumeneste pe margini; se trece, apoi, cu cutitul pe sub
clatita, de jur imprejur, (sau cu lopatica de lemn, la tigaia din teflon ca sa
nu se zgirie), desprinzind-o de tigaie pina la mijloc.Dupa ce s-a rumenit pe
partea de dedesupt, se introduce lama cutitului sau lopatica din lemn sub
clatita, chiar la mijlocul ei, si, printr-o miscare rapida se intoarce pe partea
cealalta care se va coace pina cind se va rumeni.Daca clatita s-a prins de
tigaie, se va trece pensula pe marginea tigaii, pe linga clatita , ca sa se
scurga putin untdelemn sub ea, unde este necesar sa se dezlipeasca.Pe masura ce
s-au copt, clatitele se pun intr-o cratita (potrivita cu marimea lor),
acoperita, care se asaza pe un vas cu apa fierbinte, pastrindu-le
calde.Clatitele cu spanac vor fi mai groase dar foarte gustoase.Se pot umple cu
brinza telemea rasa sau cu sunca tocata amestecata cu smintina, impachetindu-le
ca sarmalele.Vasul se introduce in cuptor cu 10 minute inainte de servire, ca sa
se infierbinte clatitele.Se servesc ca fel intii.

Clãtite cu marmeladã sau dulceaþã

Ingrediente: Marmeladã, dulceaþã, 3-4 linguri alcool pur.
Mod de preparare: Dupã ce toate clãtitele au fost coapte, pãstrate calde pe apã
fierbinte, se ung cu marmeladã sau dulceaþã ºi se împãturesc în patru. Ca sã nu
curgã umplutura cînd se încãlzesc, se vor împacheta ca sarmalele ºi se vor
pãstra la cald acoperite, pînã cînd se servesc. Clãtitele împãturite în patru se
pot flamba la masã. Pe o farfurie întinsã se aºeazã patru clãtite împãturite, cu
vîrful spre centrul farfuriei, ca ºi cum ar fi o singurã clãtitã rotundã. Se
presarã cu zahãr tos (o linguriþã cu vîrf) ºi se stropesc bine cu 3-4 linguri de
alcool pur. Chiar la masã, se aprinde alcoolul (dacã se poate cu lumina stinsã
în camerã) care, arzînd, va carameliza zahãrul ºi va da un gust plãcut
clãtitelor.

Clatita alpina

Ingrediente:

cartofi (500 g), mere (500 g), slanina (75 g), margarina (2 linguri), cepe
(1-2), salam (300 g).

Mod de preparare:

Cartofii se taie in cuburi si se pun in apa clocotita si sarata. Se lasa
sa fiarba citeva minute. Se adauga merele curatate si taiate cuburi. Se
lasa focul mic. Dupa ce au fiert, se scurge apa, se zdrobesc cartofii
amestecindu-i cu merele. Se adauga cubuletele de slanina, ceapa si salamul
prajite impreuna. Se da forma unei clatita care se rumeneste usor pe
amindoua partile in untura incinsa.

Blinele

Ingrediente:

faina de griu (200 g), faina de secara (200 g), drojdie (15 g), oua (3),
smintina (30 g), unt (40 g), sare.

Mod de preparare:

Intr-o cratita se pune faina de griu, se face o gropita in mijloc in care
se va pune drojdia dizolvata in apa calda. Totul se amesteca, dupa care se
acopera cu un servet curat si se lasa la cald, aproape 2 ore; in acest
timp, aluatul va trebui sa creasca inca o data cit a fost. Cind a crescut
bine, se adauga faina de secara, galbenusurile cu ou, smintina, sarea si
albusurile batute spuma. Se lasa apoi sa se odihneasca inca 20 de minute.
Se incinge putin unt intr-o tigaie, se ia cu lingura din aluat si se
prajesc clatite, mai groase decit cele obisnuite. Blinelele se servesc de
obicei cu smintina si peste afumat.

Aperitiv de vinete si gogosari

Ingrediente:

3 kg de vinete, ½ l de ulei, otet de 9 grade

Mod de preparare:

Curatati vinetele, spalati-le si taiati-le in rondele. Curatati gogosarii,
apoi taiati-i in cuburi mici. Prajiti pe rind legumele cu ulei fierbinte
pina prind o crusta aurie. Intre timp, spalati si opariti bine borcane
mici. La 1 l de otet adaugati 1 ½ l de apa, 10 g de piper boabe si 75 g de
sare si fierbeti totul in clocote 5 minute. In fiecare borcan mic puneti
alternativ straturi de vinete si gogosari presati, apoi completati
lichidul cu uleiul din sos. Legati borcanele cu celofan si fierbeti-le pe
baie de aburi 30 de minute.

Gãluste cu gris

Ingrediente: Un ou, griº o datã ºi jumãtate cît greutatea oului, o lingurã de
ulei.
Mod de preparare: Dupã ce albuºul s-a bãtut spumã, se adaugã gãlbenuºul ºi
uleiul; se bat de 4-5 ori, ca sã se amestece puþin, apoi se pune tot griºul. Se
amestecã compoziþia uºor prin rãsturnare, ca sã nu lase albuºul, pînã cînd se
incorporeazã griºul. Gãluºtele se iau numai din marginea compoziþiei. Se fierb
în clocote mici, cu capacul tras puþin într-o parte, 12-15 minute. Dupã 7-8
minute, gãluºtele se întorc cu furculiþa în supã.

Gãluste cu fãinã

Ingrediente: Un ou, fãinã cît greutatea oului (cîntãrit cît este întreg), o
lingurã untdelemn.
Mod de preparare: Dupã ce albuºul s-a bãtut spumã, într-o farfurie întinsã, se
adaugã untdelemnul ºi gãlbenuºul, se bat încã de 4-5 ori, ca sã se amestece
puþin, apoi se adaugã fãina toatã; se amestecã uºor, numai prin rãsturnare, pînã
cînd se încorporeazã ºi compoziþia rãmîne moale ºi pufoasã. Furculiþa se curãþã
de compoziþie, se udã în supã de carne sau de roºii care fierbe într-o cratiþã
de 2 l ºi se iau pe lungul ei sau cu linguriþa gãluºte de circa 3-4 cm lungime
ºi circa 2 cm grosime, care, apoi, se pun în supã, unele lîngã altele, pînã cînd
se terminã toate. Vor rezulta 22-24 gãluºte. Se aºeazã capacul tras puþin la o
parte ºi, dupã ce gãluºtele au dat în clocot, se lasã sã fiarbã la foc mic 12-15
minute, (dupã 7-8 minute se întorc în supã), pînã ce îºi dubleazã volumul ºi
devin pufoase. Se încearcã dacã sînt bine fierte la mijloc. Gãluºtele fãrã
untdelemn se fac la fel.

Ochiuri pe piure de spanac

Ingrediente: 1/2 kg spanac, 30 g unt sau untdelemn, 25 g fãinã, 150 ml lapte, 4
ouã, 30 g caºcaval ras sau brînzã telemea rasã.
Mod de preparare: Se prepara un piure de spanac mai gros, se aºeazã într-un vas
rezistent la foc, uns cu grãsime ºi tapetat cu pesmet. Se sparg ouãle, peste ouã
se presarã caºcaval ras sau telemea rasã. Odatã cu caºcavalul sau cu brînza
telemea, se pun ºi cîteva bucãþele de unt. Vasul se bagã la cuptor, unde se þine
10 min, ca sã se coaguleze ouãle. Se servesc fierbinþi.

Maionezã

Ingrediente: gãlbenuºuri de ou, 200 g untdelemn pentru fiecare gãlbenuº, 1-2
linguriþe zeamã de lãmîie sau o linguriþã de muºtar.
Mod de preparare: Se obþine prin emulsionarea untdelemnului cu gãlbenuºul de ou
în particule foarte mici, prin batere rapidã, formînd o masã cremoasã. Se poate
prepara numai din gãlbenuºuri crude, compoziþia fiind mai moale, cu aspect
unsuros, sau din gãlbenuºuri crude ºi gãlbenuºuri fierte tari, în proporþie de
un gãlbenuº fiert ºi unul crud sau unul fiert ºi douã gãlbenuºuri crude,
obþinîndu-se o compoziþie mai consistentã. Untdelemnul trebuie þinut la
temperatura bucãtãriei 2-3 ore, înainte de prepararea maionezei. Chiar de la
început, se adaugã la gãlbenuºuri 1-2 linguriþe cu zeamã de lãmîie care ajutã
untdelemnul sã se emulsioneze rapid, evitînd astfel tãierea (separarea
untdelemnului). În loc de zeamã de lãmîie, se poate pune o linguriþã cu muºtar,
în acelaºi scop. Cînd maioneza devine prea consistentã, aceasta se stropeºte cu
o linguriþã de apã rece ca sã se înmoaie ºi sã se incorporeze mai uºor
untdelemnul. Pentru un gãlbenuº, se pot pune circa 200 ml untdelemn, adãugat
cîte puþin, mai ales la început. La sticlã, se pune un dop, prevãzut cu un tub
subþire, prin care va curge untdelemnul numai cît e necesar. Preparatele cu
maionezã nu se vor pãstra la frigider la o temperaturã prea scãzutã, deoarece
maioneza se va tãia.

Crochete din ouã

Ingrediente: 3-4 ouã fierte tari, o lingurã cu smîntînã groasã (50 ml), o
linguriþã cu vîrf de pãtrunjel tãiat mãrunt, un vîrf de cuþit de piper, 1/2
linguriþã de sare finã, un ou crud, 100 g franzelã, 30 g unt sau untdelemn, 20 g
fãinã, o ceapã micã.
Mod de preparare: Ouãle fierte, tãiate cît mai mãrunt, se amestecã cu oul crud,
franzela fãrã coajã, muiatã bine în apã rece ºi stoarsã, smîntînã, ceapa tãiata
mãrunt ºi cãlitã un minut în unt sau untdelemn, piperul, sarea, fãina ºi
pãtrunjelul se amestecã bine. Se ia cîte o linguriþã cu vîrf din compoziþie ºi
se formeazã crochete care, apoi, se trec bine prin fãinã ºi se prãjesc. Se
pãstreazã calde pe un vas cu apã fierbinte. Se servesc cu soteuri calde de
legume: morcovi, spanac, cartofi, mazã're, etc., sau cu mîncare de legume fãrã
carne sau numai cu sosuri de rosii sau mãcris, piure de spanac etc., ca fel
întîi sau ca fel doi, dupã supã sau ciorbã.

PIZZA TAIETORULUI DE LEMNE

Timp de preparare: cca 2+1/4 ore.
Cca 1180 kcal/portie.
Se serveste cu un vin usor, rosu.
Ingrediente

1 aluat de paine conform retetei
2 linguri unt sau margarina
100 g slanina cu carne afumata
2 catei de usturoi
sare
1 ceapa
1 conserva mica de rosii cojite
1 lingurita oregano
piper macinat proaspat
1 praf Delikat sau Vegeta
un ardei rosu si unul verde
100 g salam piperat
1 conserva de peste ton
100 g ciuperci proaspete
4 ardei murati
200 g cascaval ras
2 linguri ceapa verde taiata marunt (in rondele)

Mod de preparare
1.Se prepara aluatul conform retetei. Se incinge untul, slanina se taie cuburi
si se pune in unt sa se topeasca. Usturoiul se zdrobeste cu sare, ceapa se taie
marunt se adauga amandoua la slanina si se prajesc impreuna.
2.Se scurg rosiile se adauga si ele la restul compozitiei si se fierb impreuna
pana se obtine un sos consistent. Se condimenteaza cu oregano, sare, piper si
vegeta si se pune sa se raceasca. Cuptorul se incalzeste la 220C.
3. Ardeii si salamul se taie in fasii. Pestele ton se rupe in bucati. Se intinde
aluatul si se imparte in patru forme pentru pizza. Placintele se ung cu sosul de
rosii peste care se asaza celelalte componente.
meniu acasa prescurtari revenire

PIZZA MAMMA LUCIA

Timp de preparare: cca 1+1/2 ore.
Cca 950 kcal/portie.
Se recomanda sa se serveasca cu salata asortata.
Ingrediente

1 aluat dospit conform retetei
300 g carne tocata mixta
2 linguri ulei (de masline)
1 ceapa
2 catei de usturoi
3 linguri pasta de tomate
150 ml vin alb
2 linguri oregano taiat marunt
1 lingurita sare
piper macinat proaspat
praf de boia de ardei
400 g broccoli (conopida mica) oparit
200 g cascaval ras

Mod de preparare
1.Aluatul se prepara conform retetei. Carnea tocata se prajeste binein ulei.
Ceapa si usturoiul se taie marunt si se adauga la carnea tocata.
2.Se adauga pasta de tomate si se stinge cu vin alb. Se fierbe acoperit, la foc
mic, 10 minute.
3. Se adauga oregano si se condimenteaza cu sare, piper si boia. Se incalzeste
cuptorul la 220C. se intinde aluatul. Se oparesc rosiile, se cojesc si se taie
felii, apoi se impart uniform pe aluat impreuna cu broccoli. Se toarna sosul de
carne tocata deasupra.
4.Se presara compozitia cu cascaval si se pune la cuptor pentru 20-25 de minute.

meniu acasa prescurtari revenire

PIZZA DE LEGUME COLORATA

Timp de preparare: cca 3/4 ora.
Cca 730 kcal/portie.
Se serveste cu un pahar de chianti (vin).
Ingrediente

1 aluat dospit conform retetei
1 lingura ulei
cite un ardei rosu, galben, verde
100 g praz
4 ardei iuti murati
300 g broccoli (sau conopida)
1 catel de usturoi
100 g pasta de tomate
200 g rosii in bulion (conserva)
piper macinat proaspat
boia de ardei dulce
oregano sfaramat
200 g cascaval

Mod de preparare
1. Se prepara aluatul. Se unge o forma pentru pizza. ardeii se taie in doua, se
curata si se taie cuburi. Prazul se taie rondele. Ardeii murati se taie marunt.
Broccoli sau conopida se desface in bucati, iar tulpina se taie felii.
2. Usturoiul se zdrobeste si se amesteca cu pasta de tomate si cu rosiile.
Cuptorul se incalzeste la 220C.
3. Din aluat se intinde o foaie de marimea formei de pizza, se asaza in aceasta
si se unge cu pasta de tomate. Se asaza legumele uniform peste pasta de tomate,
se condimenteaza cu sare, piper, boia si oregano si se presara cu cascaval. Se
coace in cuptor circa 20 de minute.
meniu acasa prescurtari revenire

PIZZA CELE 4 ANOTIMPURI

Timp de preparare: cca 1+1/4 ore.
Cca 1170 kcal/portie.
Se recomanda sa se serveasca cu vin sec rosu.
Ingrediente

1 aluat frantuzesc conform retetei
4 linguri pasta de tomate
1 lingura oregano
6 linguri cascaval ras (parmezan)
8 rosii oparite
100 g creveti
100 g carne de pasare sau de scoica
100 g sunca fiarta taiata fasii
100 g salam
1 conserva mica de ciuperci (Champignons)
cate o jumatate de ardei rosu si verde taiati fasii
sare
piper macinat proaspat
200 g mozzarella

Mod de preparare
1.Aluatul se prepara si se intinde conform retetei si se unge uniform cu pasta
de tomate, apoi se presara cu oregano si parmezan.
2.Se incalzeste cuptorul la 220C, se oparesc rosiile, se cojesc si se asaza pe
aluatul taiat felii.
3.Crevetii, scoicile sau carnea de pasare (taiata fasii), sunca, salamul,
ciupercile si ardeii se astern peste rosii, se condimenteaza cu sare si piper.
Se acopera cu mozzarella si se pune in cuptor pentru 15-20 de minute.
4.Se unge suprafata aluatului cu ulei (2 linguri) si se aseaza uniform fasiile
de rosii, sunca, sardelele si maslinele.
5. Se sareaza si se pipereaza compozitia apoi se stropeste cu ulei. Se da la
cuptor, se lasa acolo 25 de minute, timp in care devine crocant.
meniu acasa prescurtari revenire

PIZZA CAPRICCIOSA

Timp de preparare: cca 1+1/4 ore.
Cca 910 kcal/portie.
Ca bautura insotitoare se recomanda un pahar de "Chianti classico" (vin).
Ingrediente

1 aluat dospit conform retetei
500 g rosii coapte bine
250 g sunca fiarta taiata felii
4 fileuri de sardele din conserva
8 anghinare (miezul) conservate in ulei
4 linguri ulei (de masline)
150 g masline negre
putina sare
piper negru macinat
1 lingura ulei (de masline) pentru a unge tava

Mod de preparare
1.Se prepara aluatul conform retetei. Se oparesc rosiile in apa fiarta, se
racesc, se cojesc, se taie in 4 felii si se taie in fasii de-a lungul. Sunca se
taie in fasii de latimea degetului.
2.Sardelele se taie in bucati mici, anghinarele se taie in 4 felii. Se
incalzeste cuptorul la 220C si se unge o tava cu ulei.
3. Aluatul se pune pe o planseta presarara cu faina, se intinde si se pune in
tava. Marginile se trag in sus pe peretii tavii si se impunge in multe locuri cu
o furculita.
4.Se unge suprafata aluatului cu ulei (2 linguri) si se aseaza uniform fasiile
de rosii, sunca, sardelele si maslinele.
5. Se sareaza si se pipereaza compozitia apoi se stropeste cu ulei. Se da la
cuptor, se lasa acolo 25 de minute, timp in care devine crocant.
meniu acasa prescurtari revenire

Dovlecei umpluti

Ingrediente:

6 dovlecei, 500 g de carne, o felie de piine, o ceapa, 3 linguri de orez,
patrunjel si marar verde, sare, piper. Pentru sos: o lingura de unt
(netopit) sau 3 linguri de ulei, o lingurita de faina, o ceasca de
smintina si una de apa.

Mod de preparare:

Alegeti dovleceii cam de aceeasi marime, spalati-i, radeti-le usor coaja,
apoi taiati-i in jumatati si scoateti-le o parte din miez. Dati carnea
prin masina de tocat, felia de piine muiata (stoarsa) si ceapa. In
tocatura puneti orezul pe jumatate fiert, apoi patrunjel si marar verde si
potriviti de sare si piper. Omogenizati compozitia, umpleti bucatile de
dovlecei, astupati-i cu rondele de morcov sau cu felii de rosii.
Prajiti-i. Intr-un vas separat pregatiti sosul; peste ceapa tocata, calita
in grasime, puneti faina si, dupa gust, putina pasta de rosii sau boia de
ardei dulce. Adaugati un pahar cu apa, clocotiti sosul citeva minute si
turnati-l peste dovlecei. Dati vasul la cuptor sa fiarba incet 40-50 de
minute, adaugind din timp in timp apa. Cind dovleceii sint gata, aduceti-i
la masa, acoperiti cu smintina sau iaurt si decorati-i cu verdeata
proaspata.

Dovlecei la cuptor 2

Ingrediente:

3-5 dovlecei, 100-150 g de telemea, 100-200 ml de smintina, 50 g de unt, 2
oua, 50 g de faina, marar, piper, pesmet, sare

Mod de preparare:

Spalati dovleceii si puneti-i in apa clocotita cu o lingurita de sare.
Acoperiti vasul si lasati dovleceii sa clocoteasca la foc mic 10 minute.
Puneti-i apoi in strecuratoare, presati-i putin, dupa ce in prealabil
i-ati taiat in jumatati pe lung. Scoateti-le o parte din miez si umpleti-i
cu urmatoarea compozitie: brinza telemea sau cascaval ras, oua, faina,
smintina, piper si marar tocat. Asezati dovleceii intr-un vas uns si
tapetat si dati-l la cuptor cu foc potrivit timp de 30 de minute pina se
rumenesc.

Servire:

Se servesc presarati cu cascaval si stropiti cu smintina.

Dovlecei la cuptor

Ingrediente:

15-20 de dovlecei in floare, 1/2kg de rosii, 1 ardei gras, 100 ml de ulei,
o ceapa, putin usturoi, marar, sare, piper

Mod de preparare:

Spalati dovleceii, puneti-i intr-un vas termorezistent, intregi sau taiati
in jumatati pe lung. Adaugati ardeiul taiat in fisii si rosiile. Tocati
ceapa, caliti-o 2 minute in ulei si asezati-o peste dovlecei. Zdrobiti
usturoiul si puneti-l la fel. Adaugati ½ pahar de apa fierbinte, marar
tocat si putin cimbru. Dati vasul la cuptor pentru 30 de minute.

Dovlecei cu brinza

Ingrediente:

5 dovlecei, 5 linguri de brinza de vaca sau urda, 1 ou, o ceasca de
smintina, 1 lingurita de gris, 2 legaturi marar, 1 lingura untura, 3
lingurite de faina, sare, piper

Mod de preparare:

Se taie capacelele la amindoua capetele dovleceilor si se curata de coaja.
Se scobeste miezul dovleceilor, se spala si se oparesc cu apa clocotita.
Se lasa sa se scurga. Se alege brinza de vaci bine scursa, se freaca cu o
lingura de lemn, se adauga sare, piper, gris, marar tocat si ou, iar daca
este nevoie si putina grasime. Se umplu dovleceii cu o lingurita, se sterg
cu un servet si se prajesc putin in untura. Se fierbe separat intr-o
cratita putina apa, putina untura si sare. Cind clocoteste apa se pun
dovleceii. Se completeaza sosul turnind apa clocotita pina se acopera
dovleceii. Se acopera cratita cu capacul si se lasa sa fiarba pina scade
sosul, raminind putin pe fundul cratitei. Se face un rintas la care se
adauga 1/2 din cantitatea de smintina si se toarna peste dovlecei. Se mai
dau 2-3 clocote.

Servire:

La masa se servesc cu restul de smintina si marar tocat.

Conopida cu pesmet

Ingrediente:

2 conopide, 4 oua, 2 linguri unt, pesmet, sare

Mod de preparare:

Se fierbe conopida in apa clocotita cu sare. Se asaza intr-o forma, se
presara cu ou rascopt dat prin sita si cu pesmet alb prajit in unt. Se da
la cuptor. Dupa citeva minute se poate servi.

Conopidã cu maionezã

Ingrediente: 600-800 g conopidã, 300 g maionezã, 100 ml smîntînã, mãrar,
pãtrunjel.
Mod de preparare: Conopida se fierbe ºi se strecoarã. Maioneza obiºnuitã se
amestecã facultativ cu smîntîna, potrivindu-se gustul cu sare, acrealã ºi
muºtar, ca sã fie mai picantã, dupã care se amestecã uºor cu conopida, prin
rãsturnare, ca aceasta sã nu se deformeze. Pentru aromã, se pune neapãrat în
maionezã mãrar tãiat mãrunt. Se aranjeazã pe platou ºi se presarã mãrar sau
pãtrunjel tãiat mãrunt.

Chiftele din dovlecei cruzi

Ingrediente: 2 dovlecei de marime mijlocie (cca 1 kg amindoi), un ou, 30 g
faina, un virf de cutit de piper, o lingurita cu virf marar taiat marunt,50 g
brinza telemea rasa sau cascaval ras, untdelemn.
Mod de preparare: Dovleceii se curata subtire de coaja, se taie in jumatati pe
lungime, li se scot semintele cu o lingura, apoi se rad prin razatoarea cu gauri
mari, se amesteca cu 1/2 ligurita de sare, lasindu-se 30 minute sa-si lase
apa.Apoi, se limpezecs de sare, se storc in pumni si se pun intr-o olita.Se
adauga oul intreg, brinza rasa, faina, neaparat mararul si facultativ, piperul,
amestecindu-se bine.

Ardei umpluti cu carne

Ingrediente:

pentru 10 ardei se iau 400 g carne, 2 linguri orez, 1 felie piine alba, 2
cepe, 5-6 rosii, 1 legatura patrunjel, 1 legatura marar, 1 lingura
grasime, sare, piper

Mod de preparare:

Se aleg ardeii potrivit de mari, se taie un capacel in jurul coditei si se
scoate codita. Se curata de seminte, se spala ardeii si se lasa cu gura in
jos intr-un vas sa se scurga apa. Se prepara umplutura. Se da carnea prin
masina de tocat impreuna cu ceapa inabusita in putina grasime si piine
alba inmuiata in apa sau lapte si bine stoarsa. Se adauga orezul ales si
spalat, verdeata tocata marunt, sare, piper, 4-5 lingurite de apa rece si
citeva bucatele mici de rosii. Se amesteca toate bine. Se umplu ardeii si
se asaza intr-o cratita mai mare pe un singur rind cu gura la margine ca
sa nu iasa umplutura. Se pune grasime si se lasa sa se rumeneasca pe o
parte, apoi se intorc si pe cealalta parte. Cind sint gata se toarna
deasupra lor apa clocotita, cit sa-i acopere, precum si rosii fierte si
strecurate. Se presara un virf de cutit de zahar se pune capacul si se
lasa mincarea sa fiarba. Cind ardeii sint aproape gata se dau la cuptor
20-30 minute, sa se rumeneasca.

Servire:

Se servesc cu smintina.

Ardei umpluti cu vinete

Ingrediente:

4 vinete, 4-6 ardei grasi, 2 oua, ulei, sare, piper, o lingura de mujdei

Mod de preparare:

Spalati ardeii si curatati-i de seminte. Taiati-i in jumatati pe lung. Din
vinete faceti o salata obisnuita. Potriviti salata de sare, piper,
adaugati mujdeiul, apoi combinati-o cu ouale batute ca pentru omleta.
Umpleti ardeii, presarati-i cu putin pesmet, asezati-i intr-un vas cu
grasime si dati la cuptorul incalzit in prealabil pentru 30 de minute.
Serviti preparatul cu sos de rosii picant. Ardei grasi mai pot fi umpluti
cu: orez fiert combinat cu ciuperci inabusite si presarati cu cascaval
ras. Vasul se da la cuptor cu foc potrivit pentru 25 de minute.

Ardei umpluti cu legume

Ingrediente:

pentru 8 ardei grasi se iau 2 morcovi, 1 patrunjel, 1 ceapa, 3-4 rosii, 1
lingura zahar, 3 linguri ulei

Mod de preparare:

Ardeii, pregatiti ca in reteta Ardei umpluti cu carne, se pun 1-2 minute
in apa clocotita, putin sarata; se scot apoi pe o sita ca sa se scurga.
Dupa aceea, se pune umplutura, se asaza pe un rind in cratita se toarna
deasupra apa sau supa de carne, se adauga unt sau ulei si bulion de rosii
si se lasa sa fiarba inabusit cu capac, in cuptor sau pe plita, timp de
30-40 minute. Pentru prepararea umpluturii de legume se taie pai morcovul,
patrunjelul si ceapa si se prajesc in ulei, se adauga apoi rosii proaspete
curatate de seminte si pielita, taiate marunt, se presara putin zahar,
sare, piper si se prajesc.

Servire:

Daca ardeii se servesc calzi la masa, se toarna deasupra un sos de
smintina. Ardeii se pot servi si reci.

Ardei copti cu sos alb

Ingrediente: 1 kg ardei grasi; sos alb: 75 g unt sau margarina, 60 g faina, 500
ml lapte, 100 g brinza telemea, zeama sau sare de lamiie, marar sau patrunjel
tocat; 50-100 g brinza telemea sau cascaval ras.
Mod de preparare: Ardeii mai grasi si drepti se coc si apoi se curata. Dupa ce
s-au curatat, se taie in felii late si se asaza in strat subtire in vasul uns cu
unt. Se pregateste sosul alb. Sosul nu se sareaza deoarece ardeii au absorbit
sare suficienta, cind au fost presarati dupa ce s-au copt. Se acreste putin si
se aromeaza cu marar sau patrunjel taiat marunt, apoi se desarta peste ardei,
presarindu-se cu brinza rasa. Se infierbinta la cuptor cu 10 minute inainte de
servire.

Glazura de ciocolata cu albus de ou

Ingrediente:

200g ciocolata menaj, 100g unt, o ligura rom, o lingura de albus de ou

Mod de preparare:

Ciocolata se rupe in bucati, se pune intr-o oala mica si se topste pe bain
marine. Cind s-a topit ciocolata se freaca cu untul si romul. Dupa ce s-a
racit, se freaca cu albusul de ou. Daca albusul se pune in glazura calda
se poate brinzi compozitia. Rolul albusului este sa faca lucioasa glazura.

Crema de ciocolata

Ingrediente:

pentru 1/2 litru de lapte se iau 100 g ciocolata rasa sau 1 lingura de
cacao, 4 oua, 2 pahare zahar, 3 linguri faina

Mod de preparare:

Se prepara la fel ca si crema de cafea, cu deosebirea ca in loc de cafea
se pune in laptele care clocoteste, 100 g ciocolata rasa sau 1 lingura de
cacao.

Crema la pahar

Ingrediente:

6 oua, 6 linguri de zahar, ½ l de apa si o lingura de lapte praf, 2
lingurite de gelatina, 6 linguri de frisca, vanilie sau orice alta aroma
pentru dulciuri

Mod de preparare:

Puneti apa la fiert, adaugati zaharul, aromele, apoi ouale batute si
combinate cu lapte praf, gelatina, ce a fost dizolvata in prealabil in apa
calda. Omogenizati totul foarte bine cu telul si dupa primul clocot luati
vasul la o parte. Cind compozitia s-a racit, adaugati frisca batuta.
Puneti in cupe si asezati-le la rece. Frisca o puteti inlocui cu smintina
proaspata.

Crema "Fondue"

Ingrediente:

usturoi, vin, brinza, piper, faina, coniac.

Mod de preparare:

Se freaca peretii unei cratite cu usturoi pisat, apoi se umple cu vin si
se adauga brinza taiata in cubulete si piperul. Cratita se pune pe foc mic
si se amesteca in continuu cu o lingura de lemn, pina ce compozitia devine
ca o crema. Se dizolva faina in putina crema, apoi se toarna, amestecind
mereu in crema fierbinte. Se lasa sa mai dea un clocot, se adauga
coniacul, apoi se serveste cu crutoane de piine alba.

Crema de vanilie

Ingrediente:

pentru 1/2 litru de lapte se iau 4 oua (sau 5 galbenusuri), 1 pahar zahar,
3 linguri faina, 1/2 baton vanilie

Mod de preparare:

Vanilia poate fi inlocuita cu coaja de lamiie sau de portocala rasa, care
se pune in lapte cu 1/2 de ora inainte de intrebuintare. Apoi laptele se
strecoara. Ouale intregi sau numai galbenusurile se freaca cu zahar, se
adauga faina, se amesteca, se subtiaza cu lapte rece, apoi se pune la foc,
amestecind mereu cu telul sau cu o lingura de lemn; cind a dat in clocot
se ia de pe foc, se adauga vanilie si se mai bate citva timp. Daca crema
nu se foloseste imediat, se toarna intr-un castron de portelan, se
netezeste, se pun deasupra bucatele de unt (pentru a evita formarea unei
cruste) sau se presara cu zahar.

Crema de vanilie cu unt

Ingrediente:

pentru 200 g de unt proaspat se iau 1/2 pahar lapte, 1 pahar zahar, 1-2
oua, 1/4 baton de vanilie sau 2-3 linguri de lichior

Mod de preparare:

Se freaca zaharul cu oua, se adauga laptele si amestecind mereu se tine pe
foc pina incepe sa fiarba. Se ia apoi de pe foc si se lasa sa se raceasca.
Se freaca separat untul pina se albeste si amestecind se adauga putin cite
putin din compozitia care s-a racit. In crema se pune vanilie sau lichior.

Crema de unt

Ingrediente:

300 g de unt proaspat, 150 g zahar pudra, 100 g lapte condensat, 2 g praf
de vanilie, 1 lingurita coniac sau vin

Mod de preparare:

Daca nu avem la indemina lapte condensat se vor lua 275 g lapte proaspat
integral si 50 g zahar si se va fierbe pina cind ramin 100 g. Daca nu avem
lapte condensat si nici zahar pudra se vor lua 275 g lapte si 200 g zahar
care se vor fierbe pina ramin 250 g. Untul se freaca si se bate spuma, se
adauga praf de vanilie, coniac sau vin de desert tare, zahar pudra si
batind mereu se toarna putin cite putin lapte condensat.

Crema de mere

Ingrediente:

1 1/2 kg de mere, 2 pahare zahar, 2 linguri zahar pudra, 1 pahar frisca

Mod de preparare:

Se curata merele de coaja, se scoate mijlocul, se taie felii si se pun
intr-o cratita. Se adauga zahar, apa si se pun la foc mic pina cind scade
toata apa si ramine un piureu gros. Piureul de mere se pune la racit se
bate spuma 1 pahar de frisca cu zahar pudra. Inainte de a servi la masa se
amesteca frisca batuta cu piureul de fructe, se pune pe farfurioare si se
toarna deasupra sirop de visine sau de zmeura.

Crema de lapte

Ingrediente:

pentru 4 pahare de lapte se iau 1/2 pahar zahar si 2 linguri amidon de
porumb sau de cartofi

Mod de preparare:

Se toarna in cratita 3 pahare de lapte se lasa sa dea un clocot si se
adauga zahar. Se desface intr-un pahar de lapte rece sau in apa fiarta
amidon de cartofi (fecula) sau de porumb, se toarna in laptele clocotit si
amestecind mereu se fierbe timp de 5 minute la foc mic. Pentru aroma se
poate adauga in crema cit este inca fierbinte vanilie sau coaja rasa de
lamiie ori de portocala si se amesteca bine. Compozitia fierbinte se
toarna in cesti si se lasa sa se raceasca.

Crema de cafea

Ingrediente: pentru 1/2 litru de lapte se iau 100 g esenta de cafea naturala tare, 4 oua, 2 pahare zahar, 3 linguri faina Mod de preparare: Intr-o cratita cu lapte care clocoteste se toarna esenta de cafea tare, se acopera cu un capac si se lasa sa stea pe masa timp de 15 minute. Se freaca bine ouale cu zaharul si faina si se toarna laptele putin cite putin, amestecind mereu cu lingura. Se pune la foc potrivit si se continua sa se amestece ca sa nu se prinda compozitia de fund. Se va freca foarte repede mai ales atunci cind compozitia incepe sa dea in clocot, pentru a nu se forma cocolosi. Se ia de pe foc si se mai bate citva timp. Daca in crema s-au format cocolosi, se va pune imediat cratita cu crema intr-un vas cu apa rece, se va turna in crema o lingura de apa rece si se va bate pina cind cocolosii dispar.

Crema de banane

Crema de banane
Ingrediente:

500 g banane, 4 oua, 1 l lapte, 150 g zahar, 100 g stafide, coaja de lamiie, 4 linguri zahar pudra

Mod de preparare:

Se bat ouale, se amesteca cu laptele in care s-a pus si zaharul, se adauga
coaja de lamiie si bananele taiate in felii rotunde, apoi stafidele. Se
imbraca o forma cu zahar ars (cele patru linguri de zahar pudra) si se
fierbe totul in bain-Marie. Se prepara in 30 de minute.

ALUAT FRANTUZESC

Timp de preparare: cca 1/4 ora.
Durata dospirii: 1 ora.
Cca 720 kcal/portie.
Ingrediente

400 g faina
1 lingurita praf de copt
1 lingurita sare
150 g unt sau margarina
2 oua

Mod de preparare
1.Din ingrediente se framanta un aluat compact. Se infasoara intr-o carpa umeda
si se pune la rece in frigider timp de o ora.
2.Se intinde in forma de placinta sau de marimea unei tavi. Se incalzeste
cuptorul la 220C. Se unge o tava, se pune aluatul, se impunge cu furculita in
mai multe locuri si se acopera dupa gust. Se lasa la cuptor 20-25 minute.

Aluat dospit

Timp de preparare: cca 1/2 ora.
Durata dospirii: 1 ora.
Cca 450 kcal/portie.
Ingrediente

400 g faina
30 g drojdie
1 ligura zahar
1/4 litru apa calduta
1 lingurita sare
2 linguri ulei

Mod de preparare
1.Din faina, drojdie, apa, sare si ulei se framanta un aluat, care se pune apoi
la cald si se lasa la dospit o jumatate de ora.
2.Se face apoi din aluat o painisoara mai mare sau patru mai mici. Se face o
taietura in forma de cruce pe acestea, se presara cu faina si se pune din nou la
dospit timp de o jumatate de ora.
3.Se incalzeste cuptorul la 220C. Se framanta bine inca o data si se intinde in
forma de placinta (una mare sau patru mici). Se unge bine o tava sau o forma
pentru pizza, se pune aluatul intins, se trag marginile usor in sus pe peretii
tavii, apoi se acopera cu ingrediente dupa gust. Se lasa in cuptor 20-25 de
minute.

Aluat de paine

Timp de preparare: cca 1/2 ora.
Durata dospirii: 1 ora.
Cca 530 kcal/portie.
Ingrediente

500 g faina
1 pachetel drojdie uscata
1 ligura zahar
1 varf de cutit chimen macinat
1 varf de cutit coreandru macinat
1 lingurita sare
15 g untura de porc
2 oua

Mod de preparare
1.Se pune faina intr-un castron, se adauga drojdia, condimentele si untura. 1/4
l apa calduta setoarna peste compozitie, se adauga ouale, apoi se framanta din
toate acestea un aluat. Pentru 1/2 ora se pune la dospit.
2.Se framanta inca odata si se pune iar la dospit 1/2 ora. Se pune apoi pe o
planseta, se framanta din nou, apoi se intinde.
3.Cuptorul se incalzeste la 220C. Se unge o tava sau o forma pentru pizza. Se
asaza aluatul pe aceasta, se trag marginile aluatului usor in sus pe peretii
tavii. Se impunge cu furculita de mai multe ori. Se acopera dupa gust si se pune
la copt 20-25 minute.

Sos picant I

Ingrediente:

1 ceasca (aprox.250 grame) de sos brun (vezi reteta sos brun), unt (50 g),
castraveciori murati (2), 1 lingura rasa mustar, 3 linguri vin, o
lingurita otet, sare, piper.

Mod de preparare:

Ceapa tocata marunt se amesteca cu otetul, mustarul, piperul si citeva
linguri de apa, si se fierb 10-15 minute. Se adauga apoi sosul brun,
continuind fierberea inca 10 minute. Castravetii murati se curata de
coaja, se toaca foarte marunt, se storc de zeama si se pun in sos impreuna
cu vinul si untul, amestecind bine.

Servire:

Se foloseste la prepararea fripturilor de pasare si la preparatele din
vinat.

Sos picant de rosii cu mustar

Ingrediente:

ulei (100 ml), faina (2 linguri), pasta de rosii (150 g), supa (500-600
ml), mustar (2 linguri), cimbru (1 crenguta), busuioc (1 crenguta mica),
sare, piper, zahar (2 linguri).

Mod de preparare:

Se pune faina in uleiul incins, amestecind repede cu o lingura de lemn;
dupa 2-3 minute se stringe cu o ceasca de supa, se adauga pasta de rosii,
mustarul, zaharul ars separat intr-o tigaita si stins cu supa, cimbrul si
busuiocul; se sareaza si se pipereaza. Se fierbe sosul pina scade la
consistenta dorita, apoi se intrebuinteaza la fripturile de pasare
lacuite, sau ca sos picant la fripturile de pasare.

Sos picant II

Ingrediente:

ceapa (1), morcov (1), patrunjel (1), ulei (50 ml), vin negru (1 pahar),
castraveciori murati (2-3), mustar (1 lingurita), otet (1 lingurita),
piper, sare, dafin (1/4 frunza).

Mod de preparare:

Ceapa, morcovul si patrunjelul se curata, se spala si se rad pe razatoarea
cu gauri mici. Se calesc apoi in ulei fierbinte, se stinge cu bulionul
subtiat cu putina apa si se fierb impreuma cca 30 minute, dupa care se
trec prin sita. Piperul obtinut se pune intr-o craticioara, la foc mic, se
adauga vinul, mustarul, dafinul, castravetii curatati de coaja si taiati
foarte marunt. Se potriveste de sare, piper si otet, se mai fierbe 10
minute si se toarna peste preparatul indicat.

Sos de visine

Ingrediente:

visine (300 g), unt (50 g), faina (50 g), smintina (1 pahar), zahar (1
lingura), sare.

Mod de preparare:

Visinile se spala, se curata de codite si simburi, se fierb in putina apa,
apoi se trec prin sita.
Intre timp, intr-o craticioara, in unt incins, se caleste faina si cind
s-a ingalbenit usor, se stinge cu supa, se adauga pasta de visine si se
fierbe, la foc mic, 15-20 minute. Daca sosul se ingroasa prea tare, se ami
pun citeva linguri de apa. Cind sosul a capatat consistenta dorita, se
adauga smintina si se potriveste de sare si zahar. Dupa gust, zaharul
poate fi mai intii caramelizat, stins cu apa si apoi turnat in sos.

Servire:

Se serveste la rasol de pasare sau unele preaparate de vinat.

Sos de vin pentru peste rasol

Ingrediente: 50 g unt sau untdelemn, 30 g fãinã, 2 gãlbenuºuri, 100 ml smîntînã,
200 ml vin alb sec, 1/2 l supã în care a fiert peºtele.
Mod de preparare: Fãina ºi untul sau untdelemnul se înfierbîntã într-o cratiþã
un minut la foc mic, se sting cu supã fierbinte, adãugatã în 2-3 rînduri,
amestecînd bine pînã se desfac cocoloaºele ºi la urmp se toarnã vinul. Se lasã
sã fiarbã 2-3 clocote ca sã se lege, apoi cratiþa se ia de pe foc. Gãlbenuºurile
se freacã cu smîntînã ºi, facultativ, se pune o linguriþã cu muºtar; totul se
amestecã cu sosul fierbinte. Pentru aromã, se adaugã mãrar, pãtrunjel, tarhon,
dupã gust.

Sos de soia

Ingrediente:

ulei (6 linguri), faina (2 linguri), mustar (2 linguri), pasta de rosii,
zahar (3 linguri), supa, sare, piper, busuioc, cimbru.

Mod de preparare:

Cu ajutorul acestei retete nu se va putea gati un sos de soia, asa cum
este el pregatit in tara sa de bastina, ci un sos cu un gust asemanator,
care se serveste ca o garnitura la aproape orice fel de mincare.
Se face un rintas din ulei si faina, care se stinge cu o ceasca de supa.
Se adauga mustarul si bulionul, amestecind mereu si zaharul, care s-a ars
intr-o tigaita separata. Sa nu se uite sarea, piperul, o crenguta de
busuioc si una de cimbru. Se mai toarna supa, pina ce sosul capata
consistenta unei smintini. Se lasa sa dea citeva clocote.

Sos de smintina cu mustar si rosii

Ingrediente:

smintina (200 g), mustar (100 g), oua fierte (2), lamiie (1), sos de rosii
(1 cescuta), tarhon (1 lingurita), patrunjel (1 lingura), sare, piper.

Mod de preparare:

Intr-un castron se freaca mustarul cu smintina pusa treptat, pine se
omogenizeaza. Se adauga ouale tocate marunt, sosul de rosii, zeama de
lamiie si verdeata; se amesteca bine, apoi se potriveste de sare si piper.

Servire:

Se serveste la rasol, colturasi cu carne sau salate.

Sos de smintina (pentru pirjoale, ficat, etc)

Ingrediente:

1/2 pahar smintina, 1 lingura faina si 1 lingura unt

Mod de preparare:

Se rumeneste o lingura de faina cu o cantitate egala de unt si se subtiaza
cu un pahar de supa de carne sau zeama in care au fiert legume. Se adauga
smintina si se fierbe la foc mic 5-10 minute. Apoi se pune sare, o
bucatica de unt si se amesteca fara sa mai fiarba.

Sos de smintina

Ingrediente:

unt (25 g), faina (1 lingura), smintina (250 g), zeama de lamiie (de la 1
lamiie), sare.

Mod de preparare:

Se prepara la fel ca sosul alb, cu singura deosebire ca la sfirsit se
adauga zeama de lamiie.

Servire:

Se intrebuinteaza la preparatele din carne de pasare

Sos de rosii

Ingrediente:

unt (100 g), ceapa (1), morcov (1), telina (1), rosii (5-6), usturoi (2
catei), dafin (1/4 foaie), cimbru (1/4 foaie), zahar (1/2 lingurita),
sare, piper.

Mod de preparare:

Se curata legumele, se dau pe razatoare si se calesc in 50 g unt. Cind su
nt rumenite se adauga rosiile curatate de coaja si taiate marunt (iarna se
inlocuiesc cu doua linguri de bulion), cimbru si foaia de dafin. Se fierbe
sosul 30-35 minute, apoi se trece prin sita, se pune zaharul, se
potriveste de sare si piper si se mai da in citeva clocote.

Servire:

Se serveste cu preparate din carne de pasare, peste si legume.

Sos de rosii (pentru peste rasol si peste inabusit)

Ingrediente:

morcov, patrunjel, ceapa (o jumatate din fiecare), o lingura unt, o
lingura faina, 3 linguri bulion de rosii

Mod de preparare:

Se curata, se spala, se taie marunt morcovul, patrunjelul si ceapa. Apoi
se rumenesc intr-o cratita cu 1 lingura de unt si cu o cantitate egala de
faina. Se adauga apoi 3 linguri de bulion de rosii, se amesteca se
subtiaza cu 2 pahare de supa de peste, se sareaza si se fierbe 8-10 minute
la foc mic. Dupa aceea se ia sosul de pe foc, se adauga 1 lingura de unt
proaspat, se freaca pina se desface bine in sos, apoi se strecoara totul
prin sita.

Sos de rosii (pentru chiftele de cartofi, legume umplute si alte mincaruri)

Ingrediente:

1/2 pahar bulion de rosii, 1/2 lingura faina, 1/2 radacina de morcov si
1/2 radacina de patrunjel, 1/2 ceapa, 1 lingura unt

Mod de preparare:

Zarzavatul si ceapa se curata, se toaca marunt si se prajesc in unt,
adaugind faina in timpul prajitului. Dupa aceea se pune bulion de rosii,
se amesteca, se subtiaza cu apa sau cu supa de carne si se fierbe la foc
mic 5-10 minute. Cind sosul este fiert se da prin sita, se sareaza dupa
gust, se adauga o bucatica de unt proaspat si se freaca.

Sos de ou cu mustar si castraveti acri

Ingrediente:

oua fierte (2), ulei (150 ml), mustar (1 lingura), zeama de lamiie (de la
1/2 lamiie), castraveciori murati (2), sare, piper, patrunjel.

Mod de preparare:

Ouale se curata de coaja, se scot galbenusurile si se freaca cu uleiul,
turnat cite putin, pina se obtine o crema, la care se adauga mustarul si
zeama de lamiie, frecind pina la omigenizare. Se pun apoi albusurile
tocate marunt, castravetii tocati, tarhonul, putin piper, sare dupa gust
si patrunjel.

Sos de oua cu masline

Ingrediente:

oua fierte (3), masline (10), smintina (1 cescuta), vin (3 linguri), zeama
de lamiie (3 linguri), piper, sare, tarhon, cimbru.

Mod de preparare:

Ouale se cojesc, apoi albusurile se toaca marunt, iar galbunusurile se
freaca cu smintina pina se obtine un sos alifios care se amesteca cu
maslinele tocate marunt. Se adauga vinul, zeama de lamiie, sarea, cimbru
si tarhonul.
Cind sosul este gata, se amesteca cu albusurile tocate.

Sos de oua cu unt (pentru peste rasol)

Ingrediente:

pentru 500 g de peste se iau 1-2 linguri unt proaspat si 2 oua, patrunjel
verde, zeama de lamiine

Mod de preparare:

Ouale fierte tare se toaca si se amesteca cu unt fierbinte. Se adauga 2
linguri supa de peste, sare, patrunjel verde sau marar tocat marunt si
citeva picaturi de zeama de lamiie sau 1 lingurita de otet.

Sos de mustar

Ingrediente: 25 g fãinã, 2-3 linguri untdelemn sau 30 g unt sau altã grãsime,
50-100 ml smîntînã, o linguriþã cu vîrf de ceapa rasã fin, 2-3 linguriþe cu vîrf
de muºtar, 1/2 l supã de zarzavat sau apã, sare.
Mod de preparare: Ceapa tãiatã mãrunt se cãleºte cu grãsimea un minut la foc mic
ºi se stinge imediat cu 1/4 l apã sau supã; se fierbe 10 min. Fãina, muºtarul ºi
smîntîna se dilueazã cu restul de supã sau apã, adaugatã cîte puþin la început,
ca sã nu se formeze cocoloaºe ºi se toarnã în sos ca sã rezulte circa 600 ml. Se
lasã sã fiarbã cîteva clocote, ca sã se lege fãina, apoi se sãreazã ºi,
facultativ, se adaugã cîteva picãturi de zeamã de lãmîie sau oþet.

Sos de mere

Ingrediente: 1/4 kg de mere, 50 ml smîntînã, 20 g fãinã, 25 g unt, o linguriþã
zahãr, zeamã de lãmîie, pãtrunjel, þelinã.
Mod de preparare: Merele, curãþate de coajã, rase prin rãzãtoarea cu gãuri mari
sau tãiate în felii de 1 cm grosime, se fierb 10 minute într-o cratiþã cu 1/4 l
apã sau supã de oase sau de zarzavat. Se pun un vîrf de linguriþã cu sare sau
1/2 linguriþã Vegeta ºi o frunzã de þelinã. Cînd merele sînt fierte, se adaugã
fãina amestecatã cu smîntînã ºi 2 linguri cu apã rece, lãsîndu-se sã fiarbã 2-3
clocote. Dacã este prea gros, se dilueazã pînã cînd devine ca o smîntînã
subþire. Dupã ce cratiþa se ia de pe foc, se adaugã untul proaspãt ºi pãtrunjel
tãiat mãrunt. Cine doreºte mai acru, adaugã cîteva picãturi de lãmîie ºi o
linguriþã cu zahãr care-i va da gust plãcut. Se serveºte cu rasol de pasãre,
vacã, viþel, cu limbã fiartã, ficat prãjit natur, ºnitele, fripturã înãbuºitã,
toate asociate cu piure de cartofi.

Sos de lapte (pentru mincaruri de legume)

Ingrediente:

1 1/2 pahare de lapte, 1 lingura faina si 25 g unt. Aceasta cantitate este
suficienta pentru 1 kg de legume.

Mod de preparare:

Se rumeneste faina usor cu unt, se subtiaza cu lapte fierbinte, se adauga
sare si se fierbe 10-15 minute.

Sos de hrean

Ingrediente: 30 g fãinã, 30 g unt sau untdelemn, 1/2 l lapte, 100 ml smîntînã,
zeamã de lãmîie sau oþet, 1-2 linguri cu vîrf de hrean ras, sare.
Mod de preparare: Se preparã un sos alb, care se stinge cu lapte sau cu lapte
combinat în pãrþi egale cu supã de carne sau de zarzavat. Cînd este gata,
cratiþa se ia de pe foc ºi se drege cu smîntînã frecatã cu o lingurã de apã
rece. Se sãreazã ºi se acreºte cu puþinã zeamã de lãmîie sau cu 1/2 linguriþã de
oþet. Hreanul, ras prin rãzãtoarea cu gãuri mici, se adaugã în sos numai în
momentul servirii, fãrã sã mai fiarbã, altfel hreanul va da un gust amar
sosului. Pentru gust mai bun, se mai poate pune ºi o linguriþã cu zahãr. Se
serveºte la carne rasol, crenvurºti, cîrnaþi calzi, fripþi sau fierþi.

Sos de ciuperci

Ingrediente:

unt (100 g), ciuperci (150 g), faina (1 lingura), zeama carne (2 cesti),
vin (2 linguri), lamiie (1/2), sare, piper, patrunjel.

Mod de preparare:

Ciupercile se spala, se curata si se taie feliute fine, care se calesc in
50 g de unt. Se pun citeva linguri de zeama de carne si se fierb pina
scade toata apa. Separat, intr-o craticioara, se rumeneste putina faina in
restul de unt. Cind capata o culoare usor aurie, se stinge cu zeama de
carne, avind grija sa nu se faca cocolosi. Se fierbe 15-20 minute, apoi se
adauga ciupercile si vinul, se potriveste de sare si piper si se continua
fierberea inca cca 10 minute. Se trage vasul de pe foc, se adauga zeama de
lamiie si patrunjelul si se serveste la fripturi sau ficat de pasare.

Sos de ciuperci cu ceapa

Ingrediente:

pentru 50 g de ciuperci albe uscate sau 500 g de ciuperci proaspete se iau
2 cepe albe, 1 1/2 lingurita faina, 100 g bulion de rosii, 50 g unt topit
sau ulei, 1/2 litru apa

Mod de preparare:

Se spala bine ciupercile albe uscate se tin la muiat in apa curata rece
3-4 ore, apoi se fierb in aceeasi apa intr-un vas acoperit. Ciupercile
fierte se scot din zeama si se toaca marunt. Se toaca marunt ceapa, se
prajeste in unt, se adauga bulionul de rosii si ciupercile fierte si
amestecind mereu se prajeste totul la foc mic timp de 8-10 minute. Se
stinge apoi cu zeama de la ciuperci fierbinte se lasa sa mai dea un clocot
se pune faina amestecata cu unt si se fierbe in clocote mici 10-12 minute.
Cind sosul este gata se pune sare. Se poate adauga 1 lingura de smintina.
Acest sos se poate prepara si cu ciuperci proaspete. In acest caz
ciupercile tocate marunt se pun in tigaie cu ceapa usor rumenita si
amestecind mereu se prajesc pina sint gata. Se adauga apoi sare bulion de
rosii sau rosii proaspete taiate marunt si se fierbe; dupa aceea se pune
faina amestecata cu unt si se fierbe din nou.

Servire:

Sosul se serveste cu chiftele de cartofi, orez; de asemenea, este si
pentru carne prajita, fileu de peste

SOS DE CARNE TOCATASos de carne tocata

Timp de preparare: cca 3/4 ora.
Cca 340 kcal/portie.
Ingrediente

4 linguri ulei (de masline)
2 catei de usturoi taiati marunt
250 g carne tocata mixta
1 ceapa taiata in cuburi
1 morcov taiat in cuburi
1 ceapa (praz) taiata in rondele
1 lingura verdeturi taiate marunt
2 linguri pasta de tomate
1 cutie de conserva de rosii decojite (315 ml)
sare
piper macinat proaspat
1 praf de zahar
1 lingurita busuioc
1 lingurita oregano
1 lingurita amidon (faina)
1 lingura melisa taiata marunt

Mod de preparare
1.Se incinge uleiul, se prajesc bine usturoiul si carnea tocata. Se adauga
legumele si se prajesc impreuna cu usturoiul si cu carnea. Se toarna pasta de
tomate si rosiile in compozitie. Se fierbe 15-20 de minute.
2.Se adauga condimentele, se amesteca amidonul (faina) cu putina apa si se
adauga la sos.
meniu acasa prescurtari revenire

Sos cu nuci si usturoi

Ingrediente:

2 pahare de nuci macinate, miezul de la o felie de piine, 10 catei de
usturoi, ¼ l de ulei, 2 linguri de otet, o cescuta de apa, sare

Mod de preparare:

Curatati si pisati usturoiul pina devine pasta. Combinati-l apoi cu nucile
si miezul de piine muiat, stors, si bateti-l bine pina se formeaza ca un
aluat. Adaugati picurat otet si apa, potriviti de sare si amestecati.
Puneti apoi uleiul ca la maioneza si amestecati continuu.

Servire:

Se serveste cu peste prajit.

Sos brun

Ingrediente:

unt sau ulei (75 g), faina (75 g), morcov (1), patrunjel (1), telina
(1/2), ceapa (1), usturoi (2 catei), dafin (1/4 foaie), cimbru, bulion
pasta (50 g), piper, sare, oase de vita sau porc (500 g).

Mod de preparare:

Zarzavaturile se spala, se curata, se taie in bucati ceapa, se curata, se
spala si se taie felii.
Intr-o cratita se pune untul si cind se infierbinta adauga faina
rumeninidu-se bine in tot timpul se amesteca cu o lingura de lemn sa nu se
arda faina. Dupa ce aceasta a capatat o culoare bruna, se adauga
zarzavaturile, ceapa si condimentele si se prajesc usor. Se sting apoi cu
doua cesti cu apa calda.
In timp ce se prepara sosul, oasele se sparg si se prajesc in cuptor, apoi
se pun in vasul cu sos odata cu bulionul.
Se fierbe totul la foc potrivit cca 3 ore, avind grija sa se adune spuma
cind se formeaza si sa se mestece mereu ca sa nu se prinda sosul de vas.
Dupa ce este gata se strcoara printr-o sita.
Se foloseste ca material de baza la prepararea sosurilor.

SOS BESAMEL

Timp de preparare: cca 5 minute.
Ingrediente

6 l.s. faina
3 l.s. unt
250 ml lapte
1 ou
1 l.s. zahar

Mod de preparare
1. Se incalzeste untul cu faina si se adauga amestecand continuu lapte si sare,
pe urma ou si zahar.
meniu acasa prescurtari revenire

Sos alb

Ingrediente:

unt (50 g), faina (1 lingura), lapte (250 ml), sare, piper.

Mod de preparare:

Se incalzeste untul, se adauga faina mestecind continuu cu lingura si dupa
citeva minute se stinge cu lapte, amestecind sa nu se faca cocolosi. Se
fierbe pe foc mic 15-20 minute. Se sareaza si pipereaza dupa gust. Laptele
poate fi inlocuit cu supa de carne, de legume sau de smintina.

Sos alb (Béchamel)

Ingrediente: 20-30 g fãinã, 30-40 g unt, 1/2 l lapte, sare.
Mod de preparare: Fãina ºi untul se înfierbîntã într-o cratiþã de 1 l la foc
mic, numai un minut, amestecînd mereu ºi avînd grijã ca fãina sã nu se coloreze
deloc, apoi se stinge cu laptele fierbinte, adãugat în 2-3 rînduri, amestecînd
de fiecare datã. Se sãreazã ºi, facultativ, se acreºte puþin cu zeamã sau sare
de lãmîie, numai dupã ce s-a luat cratiþa de pe foc. Se aromeazã cu pãtrunjel
sau mãrar tãiat mãrunt. La sosul alb se mai pot adãuga, imediat ce s-a luat de
pe foc, 100 ml smîntînã, bãtutã pînã cînd se omogenizeazã, sau 100 ml smîntînã,
bãtutã bine cu 1-2 gãlbenuºuri. Se înfierbîntã la cuptor 10 min, dupã care se
serveºte.

Sos alb (pentru peste inabusit)

Ingrediente:

faina, supa de peste, lamiie, unt

Mod de preparare:

O lingura de faina se prajeste usor intr-o cratita cu o cantitate egala de
unt, se subtiaza cu 2 pahare de supa de peste si se lasa sa fiarba 7-10
minute. Apoi sosul se sareaza se ia de pe foc, se adauga zeama de la o
lamîie sau sare de lamiie dizolvata in apa, o bucatica de unt proaspat. Se
freaca bine pentru ca untul sa se amestece cu sosul si se strecoara.

Sos alb (pentru carne fiarta)

Ingrediente:

1 lingura faina, 2 linguri unt, 1 1/2 pahare supa de carne, 1 galbenus de
ou

Mod de preparare:

O lingura de faina se rumeneste usor cu o cantitate egala de unt, se
subtiaza cu supa de carne strecurata, in care a fiert iepure de casa,
gaina, carne de berbec sau de vitel si se fierbe la foc slab timp de 5-10
minute. Dupa aceea, sosul se ia de pe foc se adauga un galbenus de ou
batut intr-un pahar cu putin sos, se sareaza dupa gust se adauga o
bucatica de unt si se amesteca.

Servire:

Se serveste la diferite feluri de carne fiarta.

Rizoto

Ingrediente:

o ceapa, 50 g de unt, 200 g de sunca fiarta, 200 g de orez, cimbru, dafin,
1/2litru de supa de carne sau apa fierbinte, o lingura de pasta de rosii,
sare, piper, 100 g de cascaval ras

Mod de preparare:

Intr-un vas, puneti la rumenit in unt ceapa tocata marunt, adaugati putin
cimbru si o foaie de dafin. Adaugati sunca taiata in fisii, apoi orezul
bine spalat si scurs de apa. Lasati citeva minute pe foc, amestecind bine
sa nu se lipeasca de vas. Turnati apoi supa sau apa fierbinte in care ati
dezlegat pasta de rosii. Potriviti de sare si de piper si cind preparatul
incepe sa clocoteasca micsorati focul. Dupa 20 de minute, dati vasul la o
parte, puneti deasupra cascavalul ras si aduceti preparatul la masa in
acelasi vas.

Garnitura pentru fripturi

Ingrediente:

12 mere mijlocii, 2 linguri dulceata de visine sau de afine, 150 g de
frisca, o lingura de faina, 1 pahar cu lapte, 30 g de unt, 100 g de telina
fiarta

Mod de preparare:

Pregatiti un sos alb obisnuit, in care adaugati dupa ce este gata, 100 g
de telina fiarta si data pe razatoare. Scoateti mijlocul fructelor cu o
lingurita sau cu un dispozitiv special, in asa fel incit merele sa ramina
ca niste paharele. Umpleti-le cu sosul alb (o parte), iar pe celelalte cu
fructele din dulceata, asezate peste un strat de frisca.

Servire:

Se serveste drept garnitura la friptura de pasare la gratar sau la carnea
rasol.

Sufleu de varza

Ingrediente:

Alimente si cantitati pentru sase portii: varza alba 0,800 kg, unt 0,100
kg, faina 0,015 kg, cascaval 0,025 kg, smintina 0,100 kg, oua (3 bucati)
0.150 kg, pesmet 0,020 kg, sare 0,010 kg.

Mod de preparare:

Se curata, se spala si se fierbe varza, dupa care se taie fideluta si se
amesteca impreuna cu untul (75 gr) frecat cu faina, smintina (75 gr),
cascavalul ras, sarea, galbenusurile si la urma albusurile batute spuma.
Intr-o forma unsa si tapetata cu pesmet, se toarna compozitia, se adauga
deasupra restul de unt, smintina si pesmet, se pune in cuptorul incins de
un foc iute de 20 de minute.

Servire:

Se serveste fierbinte.

Sufleu de peste

Ingrediente: 1 kg de peste fiert (orice fel de peste), 2 linguri fãinã, 50 g
margarinã, 250 ml lapte, 5 ouã, cascaval ras, sare, piper.
Mod de preparare: Se unge o formã în care vom pune sufleul abundent cu margarinã
si se aprinde cuptorul, sã fie încãlzit cînd punem sufleul. Pestele se curãþã de
piele si oase, apoi se taie bucãþele mici. Separat, se preparã din fãinã, unt si
lapte un sos alb, care se amestecã cu pestele si se potriveºte de sare si piper.
Dupã ce s-a mai rãcorit, se amestecã cu gãlbenusurile puse pe rînd si, cînd
compoziþia s-a omogenizat bine, se adaugã albusurile bãtute spumã. Se toarnã
compoziþia, se presarã cu caºcaval ras si se pune la cuptor, la foc potrivit, sã
creascã si sã se rumeneascã frumos. Dupã aproximativ 30 de minute, sufleul este
gata. Se serveste din vasul în care a fost copt, cu sos de rosii.

Sufleu de mere

Ingrediente:

1 kg. de mere, 200-300 g zahar, 4 albusuri, 4 linguri de zahar vanilat

Mod de preparare:

Se prepara in 30 de minute. Se fierbe zaharul intr-un litru de apa. Dupa
ce s-a legat, se adauga merele curatate si taiate felii, se fierb bine,
apoi se aseaza intr-un vas Jena numai fructele, fara sirop, iar deasupra
se acopera in forma de piramida cu albusurile batute spuma impreuna cu
zaharul vanilat. Se dau la cuptor 15-20 de minute.

Sufleu de lamiie

Ingrediente:

4 oua, 3 linguri de faina, 2 linguri bune cu unt, netopit (margarina), 1
pahar mic cu lapte, 2 linguri de zahar, zeama si coaja rasa de la o
lamiie, sare

Mod de preparare:

Intr-un vas puneti la fiert, pe foc mic, laptele cu untul, zaharul si
foarte putina sare. Cind incepe sa clocoteasca, turnati toata faina odata
si amestecati repede pina cind aluatul se desprinde de pe vas. Luati vasul
la o parte, si cind compozitia s-a racit, puneti ouale unul cite unul,
apoi zeama si coaja de lamiie si omogenizati bine. Ungeti o forma cu unt,
turnati compozitia si dati-o la cuptor pentru 20-25 de minute.

Servire:

Serviti sufleul cald.

Sufleu de dovlecei

Ingrediente:

3-4 dovlecei mijlocii, 3 linguri de unt (netopit), 3 linguri de faina, 3
oua, 3 linguri de telemea rasa, o ceasca de lapte, 2 linguri de smintina

Mod de preparare:

Radeti dovleceii de coaja, taiati-i in felii pe lat si puneti-i la fiert
cu apa putina. Separat pregatiti un sos alb din: unt, faina, lapte si
smintina, pe care il clocotiti 10 minute. Luati apoi vasul de pe foc si,
cind s-a racit, puneti telemeaua rasa, pe rind, galbenusurile, apoi
albusurile batute spuma tare. Potriviti de sare, scurgeti dovleceii de
apa, pasati-i si amestecati-i cu sosul pregatit. Puneti totul intr-o tava
unsa si dati la cuptor. Cind sufleul este frumos crescut si rumen, este
gata. Presarati compozitia cu putin cascaval ras.

Sufleu cu brinza de vaci

Ingrediente:

6-8 mere, zeama de la o lamîie, 6 linguri brinza de vaci, 3 oua, 5 linguri
de zahar, 2 linguri de nuci macinate, o lingura buna de gris, 2 linguri de
unt netopit, sirop de fructe, pesmet si 1/2pachetel de praf de copt.

Mod de preparare:

Spalati bine merele, curatati-le si scoateti-le casuta cu simburi. Pentru
a-si pastra culoarea, stropiti apoi merele cu zeama de lamîie sau apa cu
putin otet. Separat, frecati brinza de vaci cu galbenusurile, zaharul si
coaja de lamîie rasa pina obtineti o crema spumoasa. Adaugati apoi nucile,
grisul si praful de copt stins cu zeama de lamîie. Puneti merele combinate
cu albusul batut spuma tare, omogenizati compozitia prin rasturnare,
pentru ca albusul sa nu se lase. Turnati compozitia intr-o tava unsa cu
unt si tapetata cu pesmet. Deasupra puneti restul de unt taiat in cuburi
mici. Coaceti sufleul la foc potrivit.

Servire:

Serviti-l fierbinte cu sirop din fructe parfumate.

Varza umpluta

Ingrediente:

3 verze mijlocii, 300 g supa de zarzavat sau de pasare, 150 g de orez, 200
g de ciuperci, 2 cepe, o ceasca de ulei, 1 ou, 2 felii de piine, patrunjel
verde.

Mod de preparare:

Inlaturati foile mari ale verzelor, spalati-le bine si puneti-le intr-un
vas cu apa putin sarata, ce clocoteste. Lasati varza sa fiarba 3-4 minute,
apoi scoateti-o pe o sita. Intre timp, prajiti in ulei fierbinte ceapa si
coditele ciupercilor. Lasati-le sa fiarba pina scade apa lasata de
ciuperci. In alt vas, caliti orezul, puneti apa si lasati-l sa fiarba
incet. Combinati orezul cu ciupercile si ceapa calite, puneti in
compozitie piine muiata si stoarsa si oul. Omogenizati si umpleti verzele,
desfacindu-le si adunindu-le frunzele. Legati-le strins si puneti-le sa
fiarba cu supa. Cind sint gata, indepartati ata.

Servire:

Serviti varza cu smintina.

Varzã muratã cu carne

Ingrediente: 300 g carne de porc, 300 g carne de viþel, 200 g cîrnaþi afumaþi, 1
kg varzã acrã, 100 g unturã, 1 pahar bulion, 1 ceaºcã smîntînã, 2 cepe, 1 vîrf
de cuþit de boia, cimbru.
Mod de preparare: În 50 g de unturã, se înãbuºã o ceapã tãiatã mãrunt împreunã
cu carnea tãiatã în bucãþi, boiaua ºi sarea necesara. Separat, se înãbuºã restul
de ceapã tãiatã mãrunt cu varza (adãugînd cîte puþinã apã caldã). Cînd toate
acestea sînt fierte, se toarnã varza peste carne, se adaugã bulionul, smîntîna
ºi cîrnaþii tãiaþi în felii subþiri ºi se mai lasã sã fiarbã cu mãrarul ºi
cimbrul tãiate mãrunt.

Varza la cuptor

Ingrediente:

kaiser (250 g), slanina afumata (250 g), carnati afumati (4), untura (100
g), cepe (4), sare, piper, faina (1 lingura), varza murata (1).

Mod de preparare:

Se inabusa in untura cepele taiate pestisori apoi se adauga costita si
slanina, taiate cubulete mici. Se sareaza, pipereaza si se pune boiaua. Se
lasa cratita pe foc mic cca 1/2 de ora. Se fierbe orezul in apa sarata, se
scurge si se stropeste cu apa rece. Intr-o cratita unsa cu grasime se pune
un strat de varza acra tocata, un rind de cirnaciori taiati in rondele, un
rind de orez fiert, un rind de costita si slanina cu ceapa, in fine un
ultim rind de varza.Smintina se amesteca minutios cu o lingura de faina si
se toarna peste varza. Se pudreaza cu boia si se pune cratita pe foc.

Varzã dulce cãlitã

Ingrediente: O varza de marime mijlocie (800-900 g), 50 ml untdelemn, 1/2 lamiie
sau otet, marar, piper, o ceapa (50 g), sare.
Mod de preparare: Varza curatata se taie in jumatati si apoi subtire ca fideaua.
Se presara cu o lingurita de sare, se amesteca bine si se lasa 30 minute. Ceapa,
taiata marunt, se caleste in tot untdelemnul, un minut, la foc mic si imediat,
se pune varza bine stoarsa in pumni, se amesteca, adaugind 3-4 linguri cu apa si
un virf de cutit de piper, dupa care se acopera si se lasa la foc mic,
amestecind din cind in cind, ca sa nu se prinda de vas, pana cand se inmoaie
bine (cca. 30-40 minute). Se adauga cite putina apa, daca este nevoie; cand este
gata, apa trebuie sa fie complet scazuta. Se poate da la cuptor, tot acoperita,
pana cand se inmoaie, amestecind si acolo, din cand in cand. Daca se arde, se
schimba repede in alt vas. Cand este gata, se adauga marar tocat si facultativ,
piper macinat. Se serveste ca garnitura, ca si varza calita, la orice friptura
mai grasa; se poate asocia si cu piure de cartofi sau cu garnitura de orez.

Varza cu taitei

Ingrediente:

1 varza de marime potrivita, 300 g taitei, 2 linguri unt proaspat, 2
linguri unt topit, 2 oua

Mod de preparare:

Se toaca varza, se pune in cratita, se adauga 1 lingura de unt si se
fierbe inabusit pina ce devine moale. Apoi se sareaza si se adauga piper
pisat. In acelasi timp se fierb taiteii (in cantitate egala cu varza
taiata), se strecoara si se amesteca cu 1 lingura de unt. Se aseaza intr-o
cratita alternind rinduri de varza si taitei, se pun deasupra bucatele de
unt proaspat si se da la cuptor sa se rumeneasca. Dupa ce este gata, se
mai pot bate doua oua pentru a-i da un aspect frumos.

Varza cu suc de rosii

Ingrediente:

500 g de varza dulce, 50 g de pesmet, 50 g de unt sau ulei, 150 ml de
smintina, 150 ml suc de rosii, marar, patrunjel, piper, sare

Mod de preparare:

Spalati varza, apoi tocati-o marunt, fierbeti-o 20 de minute in clocote si
strecurati-o. Intr-un vas, prajiti in grasime, timp de 1 minut, pesmetul.
Combinati smintina cu suc de rosii, cu sare dupa gust, piper, marar sau
patrunjel tocat. Ungeti cu unt sau ulei un vas de Jena, puneti jumatate
din cantitatea de varza, intindeti un strat din pesmet si verdeturi,
puneti smintina si repetati operatia. Deasupra puneti smintina si sucul de
rosii cu verdeturi. Dati vasul la cuptor pentru 15 minute.

Varza cu smintina

Ingrediente:

1 varza, 150 gr cascaval, 1 lingura faina, 2 pahare smintina, 2 pahare
lapte, 200 gr unt, sare, 1 lingura pesmet

Mod de preparare:

Se taie varza in felii groase si se fierbe in apa clocotita cu sare. Se
scurge bine, se pune intr-o tava smaltuita, unsa cu unt si presarata cu
pesmet si cascaval ras. Se toarna peste varza laptele amestecat cu
smintina si faina, se presara cascaval ras, pesmet si bucatele de unt. Se
rumeneste la cuptor.
Se prepara in 35 de minute.

Varza cu carne - "Bigos"

Ingrediente:

varza (1 kg), supa (1 1/4 l), cepe (4), mere (4), costita afumata (200 g),
untura (150 g), carne de vaca (800 g), carnati afumati (4), sare, piper,
faina (1 lingura).

Mod de preparare:

Varza se taie felii groase de cca 2 cm si se sareaza. Se pun intr-o
cratita si se acopera cu supa (sau apa calda). Se lasa totul sa fiarba pe
foc mic. Intr-o tigaie cu untura se pun cepele taiate pestisori, merele
curatate si taiate in cubulete, costita taiata in fisii subtiri. Totul se
prajeste putin, se aduaga faina, iar dupa ce si faina s-a aurit, se toarna
un pahar de supa. Dupa ce a dat citeva clocote, se toarna aceasta
compozitie peste varza. Carnea se taie in bucati, care se prajesc usor in
untura de asemenea si cirnaciorii afumati si apoi se toarna peste varza.

Varzã creaþã umplutã

Ingrediente: O varzã creaþã (aprox.1 kg), 300 g carne de porc, 100 g slãninã
afumatã, 3 linguri orez, o ceapã, o linguriþã de unturã, o linguriþã de fãinã, 2
ouã, 3 linguri de smîntînã, mãrar, sare, piper.
Mod de preparare: Carnea tocatã odatã cu slãnina se amestecã cu ceapa ºi se
înãbuºe în unturã pînã se înmoaie. Se lasã sã se rãceascã ºi se adaugã orezul
fiert în apã sãratã, ouãle crude, sarea, piperul ºi verdeaþa, dupã gust. Varza
se spalã bine, controlînd fiecare frunzã. Se desfac frunzele începînd de sus in
jos (fãrã a se desprinde de cotor) ºi spaþiile formate se umplu cu tocãturã.
Pentru ca aceasta sã nu se împrãºtie în timpul fierberii, varza se leagã cu aþã,
dupã care se aºeazã în cratiþã. Se completeazã cu apã clocotitã sau cu supã de
oase, adãugînd o crenguþã de cimbru ºi sare ºi se fierbe la foc mic. Cînd varza
este complet fiartã, se pune fãina desfãcutã în puþinã apã.

Varza Calita

Ingrediente:

2 verze acre, 3 linguri grasime

Mod de preparare:

Se taia varza in felii subtiri. Se spala, ca sa iasa sarea din ea, si se
stoarce bine. Se caleste in grasime fierbinte, apoi se poate pune la
cuptor citeva minute, ca sa se rumeneasca putin.

Se prepara in 30 de minute.

Servire:

Se serveste ca garnitura la diferite fripturi.

Varzã ca la Cluj

Ingrediente: 600 g carne de porc, 2 linguri unturã, o ceapã, 150 g orez, o
ceaºcã mare de smîntînã, 1 kg varzã muratã, sare.
Mod de preparare: Carnea, împreunã cu ceapa tãiatã mãrunt, se înãbuºe într-o
lingurã de unturã pînã se înmoaie. Varza se cãleºte în restul de unturã,
adãugînd cîte puþinã apã. Orezul se fierbe complet în apã cu puþinã sare.
Într-un castron rezistent la foc, uns foarte bine cu unturã ºi cu smîntînã, se
aºeazã un rînd de varzã, altul de carne (care a fost amestecatã cu orez ºi
smînatînã), continuînd astfel pînã cînd se terminã cu varza. Se dã la cuptor
10-15 minute.

Specialitate slovaca

Ingrediente:

o varza murata de peste 1 kg, 200 g de ciuperci uscate, 200 g de cirnati,
untura, boia de ardei dulce, sare, piper, o lingurita de faina

Mod de preparare:

Desarati varza, tocati-o si puneti-o la fiert in apa in care ati clocotit
20 de minute un ciolan afumat. Intre timp, fierbeti foarte bine si
ciupercile, pe care la adaugati peste varza si le lasati sa mai
clocoteasca impreuna la foc potrivit. Taiati cirnatii in felii rotunde si
puneti-i in acelasi vas cu ciupercile si varza. Infierbintati 2 linguri de
untura, puneti pentru 3 minute boiaua dulce, pe care o turnati in vasul cu
preparatul respectiv. Lasati apoi sa fiarba la foc mic pina cind lichidul
aproape s-a evaporat. Drept garnitura, la masa, se servesc alaturi galuste
din gris, pregatite ca pentru supa. In loc de ciuperci se pot pune in
varza prune afumate sau se poate combina cu carne afumata de porc.

Parjoale de Varza

Ingrediente: 2 verze, 3-4 felii de piine alba rece, 1 pahar lapte, 4 oua, 1 lingura pesmet, 4 linguri grasime, sare, piper
Mod de preparare:
Se fierbe varza in apa cu sare. Apoi, se toaca marunt sau se da prin masina de tocat si se amesteca cu piinea imbibata in lapte, piperul, ouale batute si pesmetul. Se fac pirjoale rotunde sau lunguiete si se prajesc in grasime fierbinte. Se prepara in 30 de minute.

Mancare de varza cu carne

Ingrediente: O varzã, 600 g carne de porc, o lingurã unturã, o lingurã fãinã, 3 linguri smîntînã, o ceapã, mãrar, cimbru, sare.
Mod de preparare:
Ceapa tãiatã mãrunt, împreunã cu carnea tãiatã în bucãþi se înãbuºe într-o lingurã de unturã, adaugînd cîte puþinã apã cãlduþã. Cînd carnea a fiert mai mult decît pe jumãtate, se adaugã varza tãiatã ºi opãritã, sarea necesarã, roºiile tãiate în bucãþi, se adaugã mãrar ºi cimbru dupã gust ºi atîta apã caldã cît sã se acopere. Se fierbe la foc încet. Cînd toate sînt fierte ºi apa este potrivit de scãzutã, se adaugã fãina desfãcutã în puþinã sare. Se mai lasã 10-15 minute ºi se ia vasul de pe foc.

Urzici cu maionezã

Ingrediente: 600-800 g urzici (numai virfurile), 300 g maioneza, 100 ml smintina, o lingura hrean ras sau 3-5 catei de usturoi.
Mod de preparare:
Urzicile spalate, fierte in 1/2 l apa clocotita, pina cind se moaie bine, circa o ora (sau in o oala sub presiune, sub 30 minute), scurse bine, se taie in felii de 2 cm (toata gramada deodata) si se amesteca cu maioneza cu gust mai picant, ca si pentru spanac. Brinza se inlocuieste cu hrean ras sau cu usturoi taiat marunt. Se orneaza cu ridichi rosii de luna, taiate in forma de rozeta.

Urzici cu maioneza

Ingrediente: 1 kg de urzici, 4 linguri cu virf de maioneza, o lingura de hrean ras, 3 catei de usturoi
Mod de preparare:
Alegeti urzicile (frunza cu frunza), spalati-le in citeva ape reci si puneti-le la fiert intr-un vas cu apa ce clocoteste. Cind urzicile sint fierte, scurgeti-le si pasati-le bine. Combinati-le cu maioneza, cu hreanul dat pe razatoarea mica si cu mujdei de usturoi. Servire: Serviti-le imediat, decorate cu ridichi de luna taiate in fisii subtiri.

Piureu de urzici

Ingrediente: ½ kg de urzici, ½ ceasca de ulei, 50 g de slanina afumata, o ceapa, 50 g de faina, 100 ml de smintina, zeama de lamaie, putin usturoi, marar, sare Mod de preparare: Spalati foarte bine urzicile si puneti-le in strecuratoare. Separat caliti slanina taiata in cuburi mici pina se rumeneste putin. Luati vasul de pe foc, puneti ceapa tocata si cind e putin aurie adaugati urzicile. Amestecati bine, puneti 400 ml de apa fierbinte si ½ lingurita de sare. Acoperiti vasul si lasati sa fiarba incet, mai adaugind apa daca scade prea mult. Cind urzicile sunt fierte, adaugati faina dezlegata cu putina apa, apoi puneti atita apa incit sa aveti 500 ml de sos. Lasati sosul sa fiarba 3-4 minute, luati vasul de pe foc, puneti smintina, potriviti de sare, acriti cu zeama de lamaie sau cu citeva picaturi de otet, puneti mujdeiul si marar verde.

Piure de urzici

Ingrediente: 500 g urzici, 30 g faina, 50 ml untdelemn, 3 - 5 catei de usturoi, 250 ml lapte, 100 ml smantana, sare, 2 linguri hrean ras. Mod de preparare: Urzicile, bine spalate, se fierb in 1 l apa clocotita, acoperite pina cind se moaie bine, apoi se strecoara, pastrind apa. Dupa ce s-au racit, se trec prin masina de tocat. Faina se infierbinta un minut in untdelemn, la foc mic, fara sa se ingalbeneasca deloc; se adauga usturoiul taiat marunt cu care se amesteca de 2-3 ori si, imediat, se pun urzicile. Se dilueaza si se lasa sa fiarba citeva clocote, pina cind se leaga si capata aspectul unei smintini nu prea groase. Daca sosul este prea gros, se mai pune puitna apa sau lapte si se lasa sa fiarba citeva clocote. Se ia de pe foc, se amesteca imediat cu smantana batuta in prealabil cu o lingura cu apa rece si se potriveste gustul cu sare. Piureul se poate servi si fara smantana. Cine doreste, serveste la masa hrean ras, direct in farfurie, presarat peste piureul de urzici Hreanul nu se fierbe niciodata in sos, caci ii da un gust amar).

Mincare de urzici

Ingrediente:

½ kg. de urzici, o ceasca de ulei, 100 g de slanina afumata, 1 ceapa, 30 g
de faina, 100 ml. de smintina, zeama ori sare de lamiie, usturoi, marar,
sare

Mod de preparare:

Spalati urzicile in citeva ape reci, dupa ce le-ati ales frunza cu frunza.
Taiati slanina in cuburi mici si rumeniti-o la foc domol. Luati vasul la o
parte, puneti ceapa, lasati 1 minut, dupa care adaugati urzicile si un
litru de apa fierbinte. Acoperiti vasul si lasati urzicile sa fiarba. Cind
sint gata, scoateti urzicile intr-o strecuratoare, framantati-le cu o
lingura de lemn pentru a le pasa foarte bine. Dezlegati faina cu putina
apa rece, adaugati apoi acest sos peste urzici, puneti apa in care au
fiert, in asa fel incit sa se formeze 500 ml de sos. Lasati mancarea sa
clocoteasca, luati vasul la o parte si puneti smintina batuta cu o
lingurita de apa rece. Potriviti de sare, acriti dupa gust, aromati cu
usturoi tocat si marar verde.

Servire:

Serviti preparatul ca atare sau alaturi de carne, chiftelute,ochiuri.